Incredere

   Ai venit pe lume increzator, pregatit sa te atasezi de mama si sigur ca vei fi ingrijit de ea. Nici macar nu-ti puneai problema daca nevoile tale vor fi implinite sau nu, natura isi urma cursul. Aveai incredere.

   Poate ai fost norocos si mama ta s-a adaptat si a raspuns adecvat nevoilor tale, creand in felul asta un mediu sustinator, securizant pentru tine.

   Cu alte cuvinte a fost o mama suficient de buna, cum spunea Donald Winnicott. “Suficient” e un termen foarte important aici, nu desemneaza mediocritatea, ci modul optim de a se adapta, mai intai aproape total la nevoile copilului si apoi din ce in ce mai putin, pe masura ce copilul creste si poate gestiona esecul adaptarii, permitand in felul acesta tranzitia spre mai multa autonomie.

   In cazul asta ai crescut cu increderea nestirbita in oameni. Ceilalti sunt de incredere. Asta nu inseamna desigur ca esti credul, inseamna ca pleci in evaluarea celorlalti de la premiza ca sunt de incredere. Te apropii de ei cu asteptari pozitive, iti permiti sa-i cunosti mai bine, ai relatii satisfacatoare.

   Poate ai fost mai putin norocos si mama ta nu a avut resursele necesare pentru adaptarea optima la nevoile tale. Poate nici mama ei nu le-a avut. Poate a fost mult prea distanta sau s-a straduit sa fie mama perfecta, in incercarea ei de a controla tot in jurul tau. Asteptarea ta, ca ea sa raspunda nevoilor tale, a fost frustrata de prea multe ori.

   Daca asta a fost cazul tau, increderea ti-a fost afectata, mai mult sau mai putin. Ceilalti nu sunt de incredere. E ca si cum ai avea o bariera intre tine si ei. Ti-e dificil sau aproape imposibil sa te apropii, macar cat sa-i cunosti. Ii eviti sau cauti permanent garantii si incerci sa controlezi relatiile. Traiesti cu convingerea, constienta sau nu prea, ca nu vor sau nu sunt capabili sa iti raspunda pozitiv.

   Experienta de viata si-a pus amprenta pe stilul tau de relationare. Desi el poate fi schimbat, la fel ca si credinta conform careia oamenii nu sunt de incredere, te invarti intr-un cerc vicios. Lipsa increderii te tine departe exact de relatiile care ar putea sa ti-o redea.

Fericirea de fiecare zi

Te-ai gandit vreodata ca nefericirea e un mit? Ca de fapt nu suntem nascuti pentru nefericire, ci venim echipati cu tot ce avem nevoie sa fim fericiti?

Ueori pare ca aceasta lume face tot ce poate sa ne condamne la nefericire. Sa ne explice cat de gresit ne-am nascut si cat de nepotriviti suntem; cata lipsa de educatie avem si cata nevoie e sa ne invete ei ce si cum trebuie sa facem. Vocile din noi sunt usor de convins ca asa e. Pentru ca sunt si vocile lor.

Oare de ce nu se tin cursuri de mirosit florile si de privit cerul? Cand ne-am pierdut impulsul fundamental de a ne bucura de viata, de a ne opri pur si simplu si a admira privelistea, fara sa numim asta mindfulness si sa privim pe youtube filmulete care ne invata despre meditatie?

Secretul sta in lucrurile simple; si lucrurile simple sunt cel mai greu de facut.

 Daca ti se pare ca e normal sa fii stresat tot timpul, poate ca ai vrea sa schimbi ceva.

 Daca ti se pare normal sa fii preocupat de campania de marketing a companiei in timp ce te joci cu copilul tau, poate e timpul sa iei o pauza.

Daca traiesti permanent cu frica zilei de maine, desi nu exista niciun pericol evident, poate ai vrea sa vorbesti cu cineva despre asta.

Normalitatea poate arata complet diferit. Ai dreptul la normalitatea lui a fi. La normalitatea de a te simti multumit. De a te simti implinit. De a te putea juca din toata inima. De a putea opri gandurie rele. De a putea fi fericit. De a te bucura de viata. Zi de zi.

Asertivitate

Asertivitatea e in psihologie precum democratia in politica.

Vine cu drepturi si responsabilitati si o poti exercita doar dintr-o stare interna de libertate.

Cand esti asertiv te pozitionezi si comunici de la egal la egal, iti enunti opiniile, ceri ce ai nevoie, refuzi ce nu doresti, simplu si direct, respectandu-te pe tine si pe ceilalti (ca fiinte umane, nu te gandi ca e cazul sa-i si admiri). Tot asertiv esti si cand accepti ca ceilalti pot fi sau nu de acord cu opiniile tale si iti pot implini sau nu nevoile.

Nu mai esti asertiv cand agresezi, cand incerci sa manipulezi, cand nu te exprimi, nu ceri si nu refuzi, desi ai avea nevoie sa o faci.

Probabil ai auzit deja ca ai nevoie sa cumperi niste carti, sa te inscrii la niste cursuri din care sa inveti sa comunici asertiv pentru a-ti imbunatati relatiile. As putea sa iti scriu si aici cum sa iti alcatuiesti frazele ca sa sune asertiv, insa cred ca nu te-as ajuta prea mult. Ti-as preda o reteta a vorbirii de succes, care te-ar lasa balta exact cand ai avea mai mare nevoie de ea.   

Parerea mea e ca ai nevoie sa descoperi ca esti important, contezi, ai valoare. Sa te simti ca atare in mod autentic. Ca toate lucrurile simple, asta poate fi dificil de realizat. In special daca ai crescut intr-o familie in care mereu altii erau mai importanti decat tine, in care era de asteptat sa nu ceri si sa nu refuzi. Poate te simti mai prejos decat ceilalti sau poate te-ai adaptat la o pozitie mai confortabila, mai presus decat ceilalti. Oricum ar fi, te invit sa te gandesti cat de important ti s-a permis sa fii in familia ta de origine. De acolo poti incepe drumul spre asertivitate.

Pielea cea noua a imparatului

Ai simtit vreodata cum te lepezi de vechiul tau eu ca de o piele veche de sarpe? Cum te intrebi mirat: oare eram eu cel care nu zambea niciodata? Cum de-am crezut ca nu voi avea niciodata un prieten? Cum se face ca ma simteam singur pe lume? Cum de n-am vazut pana acum cat sunt de frumoasa?

Ti s-a intamplat sa te uiti la poze vechi cu tine si pur si simplu sa nu te recunosti? S-ar putea ca asta sa se fi  intamplat treptat, pe nesimtite si cand te uiti in jur sa vezi ca ceilalti nu au observat nimic; tu te simti nou nout asemeni unei fascinanta persoane pe care abia astepti sa o cunosti, iar cei din jur se poarta cu tine ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat; parca ai merge prin lume in varful degetelor chicotind in sinea ta si pastrand cel mai dulce secret posibil; te bucuri de pielea ta noua ca un copil ce alearga prin ploaie intr-o zi de vara; desi, la un moment dat, ti-ai dori ca cineva sa observe; cineva in afara de acel cineva care te-a insotit in calatoria ta de redescoperire; cineva…pentru ca in ciuda pielii tale noi bucati mai vechi din tine par sa ramana pentru totdeauna intepenite in aceleasi jocuri desuete si demodate

Pentru ca uneori avem nevoie ca cineva sa ne laude atat de tare si de convingator hainele noastre cele noi, nevazute de nimeni pana atunci, nebagate in seama nici macar de noi, incat sa avem curajul sa pasim prin lume cu capul sus si complet goi in speranta ca un copil va vedea in toata splendoarea ei pielea noastra cea noua si stralucitoare

Oare cum ar fi?

Emotie

Tremurul din glasul meu
Vibreaza adanc in sufletul meu
Isi face loc ca o piatra intr un cerc de aPa
Se aude distinct pe frecventa inimii mele
Izbeste incapatanat colivia inchipuirilor mele
Oare auziti muzica emisferelor mele
Ajunge pana la voi strigatul mut al bucuriei mele
Renascute din cenusa suferintei ancestrale
Ingropate adanc in
Tremurul din glasul meu
Care urca precum apa din vechi puturi parasite
Isi face loc ca piatra
Vibreaza in sufletul meu

Nu o sa mai fiu eu

“Eu nu vreau sa fac terapie, cine stie cine o sa devin”, “Mi-e teama ca nu o sa mai fiu eu” sunt frici destul de raspandite printre cei care ar avea nevoie, la un moment dat in viata lor, de psihoterapie. Daca te numeri printre ei, pentru tine scriu textul asta si iti spun inca de la inceput ca mi se pare o teama absolut legitima. E natural sa fii atasat de tine, asa cum esti, fiindca doar asa te cunosti.

Si daca ai schimba doar ce te incomodeaza? Daca, sa zicem ca nu poti spune “Nu” cand ti se cere ceva si ai schimba asta la tine. Ai deveni tu care incepand de acum poti sa ai grija de tine, iti permiti sa pui limitele de care ai nevoie si o faci intr-un mod asertiv. Ai simti ca te-ai pierdut pe tine sau ca te-ai recuperat pe tine?

In terapie poti deveni doar cel care esti. Ceea ce probabil nu vei mai regasi la tine va fi exact ceea ce nu erai si fusesei nevoit sa fii. Ceea ce e posibil sa gasesti in plus, vor fi parti din tine blocate in evolutie in anumite momente traumatice din viata ta, parti care in terapie gasesc mediul necesar sa se dezvolte. 

Mai pe scurt, vei deveni un tu mai autentic.

Vocile din noi

Nu esti bun de nimic! Bineinteles ca te-a parasit, nu erai de nasul ei! Nu meriti sa castigi! Pe ce pui mana distrugi! Esti rau! Nerecunoscator!

Le auzim dintotdeauna si credem ca ne apartim. Ne critica si ne eticheteaza in fiecare zi a vietii noastre. Nimic din ce facem nu e suficient de bun. Nu am gandit de ajuns, nu am muncit de ajuns, nu am facut de ajuns. Noi nu suntem de ajuns. Orice am face, oricat de bine, nu este de ajuns. Nu ne putem ridica la inaltimea asteptarilor imaginare. Stacheta se ridica mereu si mereu. Trebuia sa fim altcineva, trebuia sa fim altfel. In orice caz nu unul care nu-e-bun-de-nimic.

Si asa cadem in capcana lui “a face”. Acumulam scoli, functii, ranguri, averi. Suntem mame, liber intreprinzatori, dansatoare de tango, blogger foodist, toate in acelasi timp. Fara sa ne simtim insa cu adevarat impliniti, multumiti. Fara sa ne putem opri cu adevarat.

Pentru ca dupa fiecare succes, vocea vrea si mai mult.

Atunci cand realizam ca nu este de fapt vocea noastra, putem porni cu adevarat pe drumul lui “a fi”. Pe drumul lui “a fi” putem sa vorbim in sfarsit despre noi. Sa ii spunem vocii cum suntem: destepti, buni, priceputi, de succes. La inceput nu o sa ne creada. La inceput nici noi nu o sa ne credem foarte mult. Insa alaturi de vocea celuilalt care ne spune mereu ce buni, destepti, priceputi, de succes suntem, incet incet, puterea vocii rele incepe sa paleasca pana intr-o zi cand s-ar putea sa nu o mai auzim deloc.