Am fost saptamana trecuta la Apolodor. La Green Hours. Cu Ada Milea,
Dorina Chiriac si Radu Banzaru.
O bucurie a cantarii, a improvizatiei, a creativitatii.
Reascultand in acest prilej, un pic magic recunosc, am auzit
niste sensuri mai profunde ale calatoriei lui Apolodor, pe care m-am gandit sa
le impartasesc aici.
Il vedem pe Apolodor cum, desi pare fericit si multumit in
locu(rile) in care se gaseste iar si iar, reconstruind-si permanent viata si
re-descoperindu-se, are intotdeauna apoi impulsul de a pleca. Unde? La fratii
lui din Labrador, singura constanta a vietii sale. Nostalgia cuibului initial
este de netrecut, in lipsa unei conexiuni initiale autentice cu familia.
Momentul cresterii nu a oferit suficiente seminte de stabilitate, iar Apolodor
tanjeste iar si iar despre reunirea cu familia de origine, in speranta acelui
moment perfect de acceptare care sa ii dea acele radacini mult ravnite.
In calatoria lui, Apolodor descopera cum ajutorul poate veni
din cele mai neasteptate locuri. Prietenii lui din targul Mosilor au prieteni
la randul lor aiurea prin lume. Initial, lumea pare sa existe cu singurul scop
de a-l ajuta sa ajunga la destinatie, chiar daca asta presupune si o serie de
ocoluri. De-a lungul drumului, intalneste si oameni care sunt buni si il ajuta fara
niciun motiv, asa pur si simplu. Extraordinar, de-a dreptulJ Nu mai spun de limba
jucausa si infinit cuceritoare si inovatoare in care Gellu Naum povesteste
toate aceste intamplari, prin glasul plin de vraja al actorilor si
cantaretilor.
Apolodor se gaseste un pic surprinzator si pentru el dar si
pentru cei din jur in diverse posturi pline de curaj si cateodata de-a dreptul eroice,
atunci cand aventurile lui in locuri tihnite si prietenoase par sa se fi
terminat, determinandu-l sa iasa din starea de placuta moleseala fara griji in
care e suficient sa le faci pe plac celoralalti si pare ca ai cam tot ce iti
doresti – sau mai degraba ce isi doresc ceilalti de la tine. Si ce sa vezi,
diamantele nu aduc fericirea, pana la urma, ci doar ceva mai multa huzureala.
In acelasi timp, dusmanii ce reies din noua lupta lui cu
raul, par sa il urmareasca iar si iar. Odata hotarat sa lupte de partea binelui
– a unui bine in acelasi timp universal dar si foarte personal, vede ca oricat
de departe ajunge, si oricat de in siguranta s-ar simti, raul personificat in
talharul din Connecticut il regaseste iar si iar. E nevoie de ceva lupta,
determinare si multa poezie ca Apolodor sa reuseasca sa lase raul in urma,
aproape cu pretul propriei vieti. Destul de mult pentru un pinguin, nu-I asa?
Insa tocmai cand parea ca ar fi momentul pentru rasplata
mult asteptata, Apolodor mai are de invatat ceva. Sa se supuna rigorilor unui
program fix si pre-determinat, conceput in cele mai mici amanunte ale fiecarei
zile din viata sa de robotul-savant-nebun care il vedea pe Apolodor ca pe
mostenitorul lui. Se pare ca tipul acesta de dragoste parinteasca nu e chiar pe
gustul firii sale artistice, si de data asta plecarea a fost definitiva si a
coincis in final cu regasirea mult-idealizatei sale familii.
Si ce credeti, a ramas Apolodor pe deplin fericit si regasit
in sanul propriei familii? Desigur ca nu. A fost nevoie de aceasta intreaga
calatorie ca sa isi dea seama ca adevarata sa familie se gaseste in alta parte.
Unde altundeva, decat la Targul Mosilor, acolo unde si-a gasit adevarata sa
vocatie de artist si de unde calatoria sa initiatica a inceput. Se pare ca
drumul de intoarcere a fost mult mai lipsit de peripetii si a durat pret de mai
putin de-o pagina.
Asadar, va invit cu drag sa mergeti sa vedeti macar o data
spectacolul Apolodor. Cu Ada Milea, Dorina Chiriac si Radu Banzaru si/sau alti
artisti care li s-au alaturat de-a lungul diverselor reprezentatii. Eu am
inregistrarea pe disc, dar, credeti-ma, nu e acelasi lucru. Aceasta intalnire magica si vie dintre
muzica si poezie merita un public cat mai numeros.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu