Aud in jurul meu voci
care spun “ daca copilul traieste intr-un mediu bun si securizant in care
nevoile sale sunt recunoscute si implinite, cum va fi el pregatit sa faca fata
realitatii crude?”
“La ce bun sa ducem
copilul intr-un mediu scolar potrivit si prietenos, cand putem spune ca printre
putinele calitati ale sistemului actual de invatamant este aceea ca il
pregateste pentru tot ce poate fi mai rau in viata sa ca adult?”
Putem admite ca
fiecare parinte poate avea undeva in coltul mintii sale o intrebare in acest
sens: cum va fi pregatit copilul meu sa faca fata duritatii, rautatii si
cruzimii care se pot gasi in lumea reala, daca eu vreau sa il cresc in cel mai
frumos, intelegator si sigur mediu pe care sunt capabil sa i-l ofer?
Sa ne gandim putin: ce
inseamna a-I oferi copilului un mediu bun de crestere, o relatie buna si
hranitoare cu parintii sai, grija, siguranta, apreciere, intelegere? Inseamna
ca el va creste cu sentimentul valorii sale intrinseci, ca fiinta umana. Ca va
avea incredere in sine, ca isi va cunoaste interesele sale autentice. Ca va
putea sa se bucure de viata, de sine, de ceilalti.
Ca va putea sa isi
pastreze granitele personale, sa nu aiba nevoie sa se identifice pana la
pierderea de sine in relatia cu persoane sau parti din lumea din jurul lui.
Pe de alta parte, grija
din relatia parinte-copil trebuie constant insotita de capacitatea de a pune
limite si a defini consecinte pentru comportamentele nedorite. Copilul nu creste intr-un glob de sticla, ci
are contact cu regulile si restrictiile lumii inconjuratoare prin medierea
parintelui. Valorile si regulile familiei si ale societatii sunt transmise prin
acest mecanism normativ care are rolul de a pregati copilul pentru functionarea
independenta in societate.
Ce se intampla insa in
cazul in care discrepantele dintre mediul de acasa si mediul exterior familiei
sunt foarte mari?
Aici intervine
mecanismul care ne-a asigurat de-a
lungul vremii supravietuirea ca specie, si anume adaptabilitatea. Capacitatea
de adaptare este esentiala pentru o viata implinita, si este una din
caracteristicile unei functionari psihice bune. Flexibilitatea mentala si
psihica asigura selectarea unor solutii potrivite atat pentru individ cat si
pentru cei din jur. Din contra, rigiditatea este in genere un indicator al
patologiei sau al unor mecanisme de aparare ineficiente.
Adaptabilitatea,
flexibilitatea, in ultima instanta creativitatea cu care putem aborda viata vin
bineinteles dintr-o combinatie de factori ce tin de temperament, de inzestrarea
genetica, insa si de ceea ce am construit si obtinut din relatia noastra
primara cu figurile de atasament-mama, tata, alte persoane semnificative din
viata noastra.
As spune ca a ajuta la
construirea in copil a sentimentului valorii sale personale, a increderii in
sine, a competentei personale, este cel mai mare dar cu care il putem trimite
in lume. Este ca un scut care il poate proteja in momentele de rascruce si care
il va sprijini in gasirea sau regasirea drumului propriu. A cultiva bucuria de
a trai si construirea propriului sens al vietii va ramane in mod fundamental in
tesatura fiintei sale si il va ghida pe tot parcursul vietii. Cu cat acest
mediu bun de crestere se va intinde pe o perioada mai lunga, cu atat mai mult
va beneficia de timpul “bun” de construire a propriei personalitati si cu atat
va fi mai pregatit pentru orice ar putea veni in viata sa.
Acest proces il vad
foarte similar cu orice alt proces de crestere: cu cat un copac este mai
ingrijit si protejat cat este mic, cu cat se afla intr-un loc mai favorabil
dezvoltarii sale, cu atat este mai probabil sa isi poata lua din mediu
substantele nutritive de care are nevoie pentru a se transforma intr-un arbore
puternic si frumos care va ajunge la maturitate
si va face ceea ce arborii sunt destinati sa faca. Spre deosebire de arbori, le putem darui
copiilor nostri posibilitatea de a-si gasi oricand un mediu prielnic, ca si
propria interpretare asupra timpului pe care il au de petrecut pe pamant.