joi, 12 februarie 2015

Incredere

   Ai venit pe lume increzator, pregatit sa te atasezi de mama si sigur ca vei fi ingrijit de ea. Nici macar nu-ti puneai problema daca nevoile tale vor fi implinite sau nu, natura isi urma cursul. Aveai incredere.

   Poate ai fost norocos si mama ta s-a adaptat si a raspuns adecvat nevoilor tale, creand in felul asta un mediu sustinator, securizant pentru tine.
   Cu alte cuvinte a fost o mama suficient de buna, cum spunea Donald Winnicott. “Suficient” e un termen foarte important aici, nu desemneaza mediocritatea, ci modul optim de a se adapta, mai intai aproape total la nevoile copilului si apoi din ce in ce mai putin, pe masura ce copilul creste si poate gestiona esecul adaptarii, permitand in felul acesta tranzitia spre mai multa autonomie.
   In cazul asta ai crescut cu increderea nestirbita in oameni. Ceilalti sunt de incredere. Asta nu inseamna desigur ca esti credul, inseamna ca pleci in evaluarea celorlalti de la premiza ca sunt de incredere. Te apropii de ei cu asteptari pozitive, iti permiti sa-i cunosti mai bine, ai relatii satisfacatoare.

   Poate ai fost mai putin norocos si mama ta nu a avut resursele necesare pentru adaptarea optima la nevoile tale. Poate nici mama ei nu le-a avut. Poate a fost mult prea distanta sau s-a straduit sa fie mama perfecta, in incercarea ei de a controla tot in jurul tau. Asteptarea ta, ca ea sa raspunda nevoilor tale, a fost frustrata de prea multe ori.
   Daca asta a fost cazul tau, increderea ti-a fost afectata, mai mult sau mai putin. Ceilalti nu sunt de incredere. E ca si cum ai avea o bariera intre tine si ei. Ti-e dificil sau aproape imposibil sa te apropii, macar cat sa-i cunosti. Ii eviti sau cauti permanent garantii si incerci sa controlezi relatiile. Traiesti cu convingerea, constienta sau nu prea, ca nu vor sau nu sunt capabili sa iti raspunda pozitiv.

   Experienta de viata si-a pus amprenta pe stilul tau de relationare. Desi el poate fi schimbat, la fel ca si credinta conform careia oamenii nu sunt de incredere, te invarti intr-un cerc vicios. Lipsa increderii te tine departe exact de relatiile care ar putea sa ti-o redea.

luni, 2 februarie 2015

Fericirea de fiecare zi



Te-ai gandit vreodata ca nefericirea e un mit? Ca de fapt nu suntem nascuti pentru nefericire, ci venim echipati cu tot ce avem nevoie sa fim fericiti?
Ueori pare ca aceasta lume face tot ce poate sa ne condamne la nefericire. Sa ne explice cat de gresit ne-am nascut si cat de nepotriviti suntem; cata lipsa de educatie avem si cata nevoie e sa ne invete ei ce si cum trebuie sa facem. Vocile din noi sunt usor de convins ca asa e. Pentru ca sunt si vocile lor.
Oare de ce nu se tin cursuri de mirosit florile si de privit cerul? Cand ne-am pierdut impulsul fundamental de a ne bucura de viata, de a ne opri pur si simplu si a admira privelistea, fara sa numim asta mindfulness si sa privim pe youtube filmulete care ne invata despre meditatie?
Secretul sta in lucrurile simple; si lucrurile simple sunt cel mai greu de facut.
 Daca ti se pare ca e normal sa fii stresat tot timpul, poate ca ai vrea sa schimbi ceva.
 Daca ti se pare normal sa fii preocupat de campania de marketing a companiei in timp ce te joci cu copilul tau, poate e timpul sa iei o pauza.
Daca traiesti permanent cu frica zilei de maine, desi nu exista niciun pericol evident, poate ai vrea sa vorbesti cu cineva despre asta.
Normalitatea poate arata complet diferit. Ai dreptul la normalitatea lui a fi. La normalitatea de a te simti multumit. De a te simti implinit. De a te putea juca din toata inima. De a putea opri gandurie rele. De a putea fi fericit. De a te bucura de viata. Zi de zi.