miercuri, 11 mai 2016

Oameni si Fluturi

Hei! Sunt aici!
.... ce ziceai? Mergem sa mancam ceva?
Ai zis ca vrei la italieni, nu?
Nu stiu. Tu unde ai vrea?
(Sunt aici! Ma vezi?)
 
Astazi a iesit din mine
Izbindu-se de un geam
Un fluture negru tivit cu alb
 
Ce stranie amintire
Parca dintr-o alta lume
 
Parea foarte tanar si plin de viata
Zbura cu incredere si un pic de aroganta
Si pun pariu ca in sinea lui chiar considera
Ca s-a trezit in cea mai frumoasa dimineata ce se poate intampla
 
Nu parea sa-i pese de insingurare
Preocupat sa zboare prin padurea mare
Orientarea nu era o problema presanta
Orice floare parand sa fie
In mod egal de interesanta
Nu-i pasa foarte tare nici de culoarea proprie
In mod normal teribil de improprie
Cred ca nu s-a intrebat nicio clipa ce nenoroc i-a provocat
Un penaj atat de neinteresant
Dintre toate culorile de pe lume....
Ma rog, e doar un fel de a spune
 
Zbura cu gratia tacuta a bucuriei ce umple tot
Cu siguranta apei ce oriunde isi gaseste locul
Cu linistea plina de zumzet a unei dimineti de duminica
 
Eu stiam ca in stomacul meu locuiau demult o multime de fluturi
Desi nu i-am vazut niciodata ei m-au facut sa ma bucur
Ma gadilau intr-un fel irezistibil
Si ajunsesem sa cred ca sunt de fapt invizibili
Desi stiu sa apara la fix intr-un fel incredibil
Ma gandeam ca s-au mutat intr-o vreme intr-un alt stomac
Ceva mai fin mai prietenos mai putin incarcat
Cu o camera poate speciala de iarba
In care ai putea trai o vara intreaga
Iar iarna te-ai cuibari adanc in fan
Oare ce ar putea fi mai bun?
 
Desi acum sunt sigura ca ei se fac de fapt ca nu mai sunt
Nici nu stiu cum sa spun ca sa nu uit
Sau sa nu mi se para un gand nebunesc
Ca atunci cand se intampla
Imediat dupa ce ma trezesc
 
Mi s-a parut ca vad, mergand pe strada
O multime de fluturi ascunsi in iarba
Dormind dusi in casele-stomac
Sau stand agatati ca intr-un bivuac
De o bucata de suflet ramas impietrit
In asteptarea unui alt sfarsit
Dupa un perete plin de treburi si trebuie
Incercau de zor sa se apropie
Pe tobogane fragile de spuma
Ieseau cateodata incetisor pe gura
 
 
 
Ma intreb daca din tine a iesit vreodata
Un fluture colorat cand mergeai pe strada
Mi-ar fi placut sa fi fost pe cand ne tineam de mana
Si imi sopteai incetisor noapte buna
Si sunt sigura ca s-ar fi strecurat putin 
In stomacul meu plin cu rozmarin
S-ar fi pudrat discret cu un praf de polen
Si apoi ar fi sters-o solemn
Lasand o dara de limonada
Ca sa vina si alti fluturi sa-l vada

joi, 14 aprilie 2016

Petrece timp de calitate cu copilul tau


Ca parte implicata alaturi de Itsy Bitsy in campania Petrece timp de calitate cu copilul tau va invit sa parcurgeti aici gandurile mele de sustinere a acestei campanii.

Atunci cand ni se naste copilul si devenim parinti, ne aflam in situatia de a fi cea mai importanta persoana din viata cuiva.. Fie ca vrem, fie ca nu vrem. Fie ca facem sau nu facem ceva pentru asta. Este o sansa dar si o responsabilitate. Mi se pare important sa intelegem ca fiecare dintre noi are un impact direct, profund si concret in viata a cel putin unui om de pe aceasta planeta - copilul nostru. Prin ceea ce facem sau nu facem zi de zi in relatia cu copilul influentam in modul cel mai concret - modul in care creierul copilului se dezvolta, valorile la care el adera, comportamentul sau. Asa ca va invit sa ne punem fiecare intrebarea - Ce fac eu ca parinte in calitate de cea mai importanta si influenta persoana din viata copilului meu? Oare merita efortul de a petrece timp de calitate cu copilul meu?

Ma jucam zilele trecute cu 3 fetite de clasa a 5 a. Si le-am propus un joc - ele 3 sa imi spuna mie porecle - haioase de principiu. Au fost cateva schimburi de replici, dar lucrurile nu prea functionau. Le-am incurajat sa continue. La un moment dat una dintre fetite s-a oprit, s-a uitat la mine si a spus: A…. adica tu vrei sa iti spunem ca si cand ai fi un copil. Da! am spus. Exact asa, ca si cand as fi fost un copil. A fost momentul in care s-a produs declicul intre noi. In acel moment s-a stabilit o relatie de incredere si lucrurile s-au schimbat in mod palpabil. Nu am devenit instant cele mai bune prietene, dar cu siguranta am facut un pas in directia asta.

Copilul nu poate fi rasfatat oferindu-i prea multa iubire si atentie. Pur si simplu acest lucru nu este posibil. Iubirea si atentia construiesc copilul. Copilul poate fi rasfatat - daca prin asta intelegem de exemplu centrarea pe sine fara a tine cont de ceilalti, la o varsta la care copilul poate sa ii ia in calcul pe ceilalti - prin lipsa unor limite clare si ferme. Lipsa de limite poate insemna de exemplu oferirea de lucruri si jucarii de care el nu are neaparata nevoie, dar pe care parintele le ofera in schimbul a ceea ce de fapt nu poate sau nu stie ca poate oferi copilului: timp, atentie, importanta.

Copiii prospera atunci cand parintii sunt alaturi de ei si tin cont de ei.

Fetita mea avea 3 ani si sotul meu zicea mai in gluma mai in serios  Eu sunt seful aici! Eu sunt seful aici! 
La un moment dat eu am spus Ba nu e nimeni seful aici! Am putut vedea cum fata fetitei mele s-a luminat si corpul i s-a relaxat. Se simtea in siguranta- ca ea poate sa isi spuna parerea si ea ca persoana conteaza in familia noastra.

La scoala si la gradinita pot vedea din nou si din nou cum comportamentul copilului se schimba atunci cand atitudinea parintelui in relatie cu el se schimba. 
Prin ceea ce facem zi de zi cu copilul avem un impact direct si concret in viata lui. Nu e niciodata prea tarziu pentru a schimba ceva si a face lucrurile altfel. Experienta de zi cu zi este cea care modeleaza functionarea creierului. Atunci cand experienta se schimba, se va schimba si modul in care copilul reactioneaza si se comporta.
Daca vrem sa schimbam modul in care copilul se comporta e nevoie sa schimbam modul in care parintele se raporteaza si interactioneaza cu copilul. 

Din nou si din nou am vazut cum lucrurile se reduc la ceva fundamental: cum sa ofer copilului dragostea, atentia si grija mea intr-un mod in care sa ajunga cu adevarat la el, pe care el sa il aprecieze si sa il primeasca. Nu e nevoie de bani, jucarii scumpe sau tehnici sofisticate. E nevoie sa cobor fizic la nivelul copilului meu sa il privesc in ochi si sa il ascult. Si sa ii spun: Te iubesc! Am vazut cum o ora pe saptamana de timp special parinte - copil poate schimba in mod semnificativ atat relatia cat si comportamentul copilului. Si de aici mai departe se poate construi.

Ca parinte, asculta cu interes ce are de spus copilul. Permite-I cand se poate sa preia controlul – sa se simta puternic, sa faci macar in joaca exact ceea ce spune el. Opreste-te si lasa-l sa spuna ce are el nevoie.  Creeaza ritualuri de timp special cu el – un loc in care sa mergeti impreuna, un gest special cand va intalniti, un mod special de a merge impreuna la culcare - de citit, de dragalit, de cuibarit. Un joc anume al vostru cand el merge cu bicicleta si tu il insotesti. Sau pur si simplu uitati-va impreuna la stele.

Stand impreuna fara a face neaparat ceva planificat construieste spatiul necesar pentru a va auzi si a va recunoaste.

joi, 14 ianuarie 2016

Parinti si copii


               De ani de zile, o discutie despre violenta asupra copiilor duce invariabil la segregarea participantilor in tabere care purced la lupta crancena. Fiecare incearca sa-l striveasca pe celalalt, ratiunea si argumentul sunt lasate deoparte. Intra cu totii pe teren traumatic si interactiunile se schimba. Nu mai discuta ca adulti care isi folosesc resursele cautand solutia unei probleme curente reale.

               Un tunel in timp se deschide si undeva acolo, departe, e copilul batut care a fost fiecare dintre ei.  Copilul traumatizat. Copilul umilit, rusinat in fata agresiunii. Palma de la mama, cureaua de la tata, linia peste maini de la profa de franceza, urecheatul bunicului, ochii incarcati de furie, grimasa... sau lucruri mult mai dure. Iubirea se indeparteaza cu repeziciune, ramane neputinta si nevoia de a se ascunde undeva, departe de toata rusinea.

               De-o parte a baricadei, un parinte incearca sa salveze copilul abuzat, cu care se identifica,  de cealalta, un parinte incearca si el sa se salveze, negand trauma si gasind valente educative bataii.
               Un parinte e coplesit de nevoia de a apara copilul. Nevoia de a pedepsi parintele bataus. Violenta trebuie sa inceteze, cu orice pret. Orice violenta e egala cu alta, orice copil e egal cu altul, orice parinte e egal cu altul, intr-o incercare disperata de a se salva pe sine copil. De a sterge cu buretele trauma. Sa dispara. Fiindca are nevoie sa se simta puternic, capabil sa se apere. Are nevoie sa se distanteze cat mai mult de neputinta, de umilinta, de rusine. Sa nu le simta. E prea dureros, e intolerabil.
               Parintele din tabara adversa are si el nevoie sa se distanteze cat de mult poate de trauma lui, sa nu simta. Nici nu se poate uita la copilul care a fost. Sta departe si isi spune cu vocea agresorului din trecut ca a meritat-o si i-a facut bine. A fost batut ca sa devina om. A fost batut cu iubire. Avea nevoie sa fie batut. Orice copil e egal cu altul, orice parinte e egal cu altul, intr-o incercare disperata de a se salva pe sine copil. Copiii au nevoie sa fie batuti, ca sa devina oameni, asa ca noi. Asa se pastreaza iubirea parintilor. Ar fi intolerabila durerea.

               Se uita unul la altul, dar nu se mai vad parinti amandoi. Nu mai sunt doi adulti rationali cautand o solutie la o problema reala, din prezent. Sunt doi oameni absorbiti de trecutul lor traumatic. Nu ajung niciodata la o solutie, doar se lupta unul cu celalalt.  
               Ar avea nevoie sa poata tolera ce a fost. Sa isi trateze traumele, sa-si integreze vulnerabilitatile. Abia atunci ar putea ramane adulti in dialog, ar putea ramane in prezent. Eliberati de chingile trecutului, cu siguranta ar gasi o solutie suficient de buna. S-ar regasi empatici unii cu altii, ar invata sa puna limite sanatoase, fara violenta. Si-ar ierta scaparile si ar creste ca si comunitate, impreuna.

               Nu suntem toti parintii intr-una din taberele astea,  dar observ ca multi, dintre cei care se pronunta pe tema asta, sunt. Pentru ca unii nu pot uita iar altii nu pot sa se uite. Pentru ca adultul nu poate sterge memoria copilului care a fost, poate doar sa-l asculte si sa-l inteleaga. Iar in acest dialog palmele doar imbratisaza.