marți, 27 ianuarie 2015

Asertivitate

Asertivitatea e in psihologie precum democratia in politica.
Vine cu drepturi si responsabilitati si o poti exercita doar dintr-o stare interna de libertate.

Cand esti asertiv te pozitionezi si comunici de la egal la egal, iti enunti opiniile, ceri ce ai nevoie, refuzi ce nu doresti, simplu si direct, respectandu-te pe tine si pe ceilalti (ca fiinte umane, nu te gandi ca e cazul sa-i si admiri). Tot asertiv esti si cand accepti ca ceilalti pot fi sau nu de acord cu opiniile tale si iti pot implini sau nu nevoile.
Nu mai esti asertiv cand agresezi, cand incerci sa manipulezi, cand nu te exprimi, nu ceri si nu refuzi, desi ai avea nevoie sa o faci.

Probabil ai auzit deja ca ai nevoie sa cumperi niste carti, sa te inscrii la niste cursuri din care sa inveti sa comunici asertiv pentru a-ti imbunatati relatiile. As putea sa iti scriu si aici cum sa iti alcatuiesti frazele ca sa sune asertiv, insa cred ca nu te-as ajuta prea mult. Ti-as preda o reteta a vorbirii de succes, care te-ar lasa balta exact cand ai avea mai mare nevoie de ea.   

Parerea mea e ca ai nevoie sa descoperi ca esti important, contezi, ai valoare. Sa te simti ca atare in mod autentic. Ca toate lucrurile simple, asta poate fi dificil de realizat. In special daca ai crescut intr-o familie in care mereu altii erau mai importanti decat tine, in care era de asteptat sa nu ceri si sa nu refuzi. Poate te simti mai prejos decat ceilalti sau poate te-ai adaptat la o pozitie mai confortabila, mai presus decat ceilalti. Oricum ar fi, te invit sa te gandesti cat de important ti s-a permis sa fii in familia ta de origine. De acolo poti incepe drumul spre asertivitate.

luni, 26 ianuarie 2015

Pielea cea noua a imparatului



Ai simtit vreodata cum te lepezi de vechiul tau eu ca de o piele veche de sarpe? Cum te intrebi mirat: oare eram eu cel care nu zambea niciodata? Cum de-am crezut ca nu voi avea niciodata un prieten? Cum se face ca ma simteam singur pe lume? Cum de n-am vazut pana acum cat sunt de frumoasa?
Ti s-a intamplat sa te uiti la poze vechi cu tine si pur si simplu sa nu te recunosti? S-ar putea ca asta sa se fi  intamplat treptat, pe nesimtite si cand te uiti in jur sa vezi ca ceilalti nu au observat nimic; tu te simti nou nout asemeni unei fascinanta persoane pe care abia astepti sa o cunosti, iar cei din jur se poarta cu tine ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat; parca ai merge prin lume in varful degetelor chicotind in sinea ta si pastrand cel mai dulce secret posibil; te bucuri de pielea ta noua ca un copil ce alearga prin ploaie intr-o zi de vara; desi, la un moment dat, ti-ai dori ca cineva sa observe; cineva in afara de acel cineva care te-a insotit in calatoria ta de redescoperire; cineva…pentru ca in ciuda pielii tale noi bucati mai vechi din tine par sa ramana pentru totdeauna intepenite in aceleasi jocuri desuete si demodate
Pentru ca uneori avem nevoie ca cineva sa ne laude atat de tare si de convingator hainele noastre cele noi, nevazute de nimeni pana atunci, nebagate in seama nici macar de noi, incat sa avem curajul sa pasim prin lume cu capul sus si complet goi in speranta ca un copil va vedea in toata splendoarea ei pielea noastra cea noua si stralucitoare
Oare cum ar fi?

Emotie



Tremurul din glasul meu
Vibreaza adanc in sufletul meu
Isi face loc ca o piatra intr un cerc de aPa
Se aude distinct pe frecventa inimii mele
Izbeste incapatanat colivia inchipuirilor mele
Oare auziti muzica emisferelor mele
Ajunge pana la voi strigatul mut al bucuriei mele
Renascute din cenusa suferintei ancestrale
Ingropate adanc in
Tremurul din glasul meu
Care urca precum apa din vechi puturi parasite
Isi face loc ca piatra
Vibreaza in sufletul meu

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Nu o sa mai fiu eu

“Eu nu vreau sa fac terapie, cine stie cine o sa devin”, “Mi-e teama ca nu o sa mai fiu eu” sunt frici destul de raspandite printre cei care ar avea nevoie, la un moment dat in viata lor, de psihoterapie. Daca te numeri printre ei, pentru tine scriu textul asta si iti spun inca de la inceput ca mi se pare o teama absolut legitima. E natural sa fii atasat de tine, asa cum esti, fiindca doar asa te cunosti.

Si daca ai schimba doar ce te incomodeaza? Daca, sa zicem ca nu poti spune “Nu” cand ti se cere ceva si ai schimba asta la tine. Ai deveni tu care incepand de acum poti sa ai grija de tine, iti permiti sa pui limitele de care ai nevoie si o faci intr-un mod asertiv. Ai simti ca te-ai pierdut pe tine sau ca te-ai recuperat pe tine?

In terapie poti deveni doar cel care esti. Ceea ce probabil nu vei mai regasi la tine va fi exact ceea ce nu erai si fusesei nevoit sa fii. Ceea ce e posibil sa gasesti in plus, vor fi parti din tine blocate in evolutie in anumite momente traumatice din viata ta, parti care in terapie gasesc mediul necesar sa se dezvolte. 
Mai pe scurt, vei deveni un tu mai autentic.

miercuri, 21 ianuarie 2015

Vocile din noi



Nu esti bun de nimic! Bineinteles ca te-a parasit, nu erai de nasul ei! Nu meriti sa castigi! Pe ce pui mana distrugi! Esti rau! Nerecunoscator!
Le auzim dintotdeauna si credem ca ne apartim. Ne critica si ne eticheteaza in fiecare zi a vietii noastre. Nimic din ce facem nu e suficient de bun. Nu am gandit de ajuns, nu am muncit de ajuns, nu am facut de ajuns. Noi nu suntem de ajuns. Orice am face, oricat de bine, nu este de ajuns. Nu ne putem ridica la inaltimea asteptarilor imaginare. Stacheta se ridica mereu si mereu. Trebuia sa fim altcineva, trebuia sa fim altfel. In orice caz nu unul care nu-e-bun-de-nimic.
Si asa cadem in capcana lui “a face”. Acumulam scoli, functii, ranguri, averi. Suntem mame, liber intreprinzatori, dansatoare de tango, blogger foodist, toate in acelasi timp. Fara sa ne simtim insa cu adevarat impliniti, multumiti. Fara sa ne putem opri cu adevarat.
Pentru ca dupa fiecare succes, vocea vrea si mai mult.
Atunci cand realizam ca nu este de fapt vocea noastra, putem porni cu adevarat pe drumul lui “a fi”. Pe drumul lui “a fi” putem sa vorbim in sfarsit despre noi. Sa ii spunem vocii cum suntem: destepti, buni, priceputi, de succes. La inceput nu o sa ne creada. La inceput nici noi nu o sa ne credem foarte mult. Insa alaturi de vocea celuilalt care ne spune mereu ce buni, destepti, priceputi, de succes suntem, incet incet, puterea vocii rele incepe sa paleasca pana intr-o zi cand s-ar putea sa nu o mai auzim deloc.

Tu in centru



Cum ti-ar placea sa fii intr-un loc in care totul se invarteste in jurul tau? In care tu esti cea mai importanta persoana din univers? In care tot ce spui tu conteaza. In care esti in absoluta siguranta. In care poti vorbi cu adevarat despre cine esti tu, ce iti place, ce urasti, ce iti doresti, ce visezi. In care esti ascultat. In care esti acceptat.
Speriat sau nerabdator?

marți, 20 ianuarie 2015

Terapeutic



M-as putea pierde printre cuvinte
Metaforele ma leagana cu voluptate
Silabele vin tacute unele dupa altele
Scriind istoria inimii mele
Ca picurii de apa se aduna
Vorbele mele pastrate tacut in trupul meu ascuns
Cantate in taina
Pe muzici niciodata auzite
Glasul mut al mintii mele ermetice
Incifrat in cuvinte nestiute
Izbucneste navalnic
In sunetul precis al cuvintelor

Spatiul dintre noi



        Cateodata distanta pana la cel de langa tine pare incomensurabila. Cateodata cand inchizi ochii si te gandesti la celalalt ti-e mult mai aproape si accesibil decat atunci cand deschizi ochii si te uiti la el. Pare mult mai usor de dialogat cu imaginea celuilalt din interiorul nostru. Persoana reala pare cateodata atat de diferita si de dificil de abordat. Unde te sfarsesti tu si unde incepe celalalt? Unde se termina proiectia ta despre el si unde este el cu adevarat? Dar oare ti-ai dori sa il vezi pe celalalt asa cum este in realitate? Cum ar fi daca si celalalt te-ar vedea pe tine cu adevarat? Cum ar fi daca tu te-ai vedea pe tine cu adevarat?
          Ai nevoie intai de cineva care sa te reflecte. Sa te accepte. Sa te sustina. Sa te asculte. Sa iti lase spatiul necesar in timp ce se apropie cu adevarat de tine. Sa te lase sa fugi cat ai nevoie in timp ce nu pleaca niciodata cu adevarat.
           Si cu fiecare reintalnire, cu fiecare reintoarcere, cu fiecare confirmare, spatiul care te desparte de tine se micsoreaza, in timp ce spatiul dintre voi se largeste si se umple de noi si noi semnificatii; si incet incet incepi sa vezi bucatele noi din tine, din ceilalti, din textura aceasta ciudata si vie din care e construita relatia voastra.