Nu esti bun de nimic!
Bineinteles ca te-a parasit, nu erai de nasul ei! Nu meriti sa castigi! Pe ce
pui mana distrugi! Esti rau! Nerecunoscator!
Le auzim dintotdeauna
si credem ca ne apartim. Ne critica si ne eticheteaza in fiecare zi a vietii
noastre. Nimic din ce facem nu e suficient de bun. Nu am gandit de ajuns, nu am
muncit de ajuns, nu am facut de ajuns. Noi nu suntem de ajuns. Orice am face,
oricat de bine, nu este de ajuns. Nu ne putem ridica la inaltimea asteptarilor
imaginare. Stacheta se ridica mereu si mereu. Trebuia sa fim altcineva, trebuia
sa fim altfel. In orice caz nu unul care nu-e-bun-de-nimic.
Si asa cadem in
capcana lui “a face”. Acumulam scoli, functii, ranguri, averi. Suntem mame,
liber intreprinzatori, dansatoare de tango, blogger foodist, toate in acelasi
timp. Fara sa ne simtim insa cu adevarat impliniti, multumiti. Fara sa ne putem
opri cu adevarat.
Pentru ca dupa fiecare
succes, vocea vrea si mai mult.
Atunci cand realizam
ca nu este de fapt vocea noastra, putem porni cu adevarat pe drumul lui “a fi”.
Pe drumul lui “a fi” putem sa vorbim in sfarsit despre noi. Sa ii spunem vocii
cum suntem: destepti, buni, priceputi, de succes. La inceput nu o sa ne creada.
La inceput nici noi nu o sa ne credem foarte mult. Insa alaturi de vocea
celuilalt care ne spune mereu ce buni, destepti, priceputi, de succes suntem,
incet incet, puterea vocii rele incepe sa paleasca pana
intr-o zi cand s-ar putea sa nu o mai auzim deloc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu