Ai simtit vreodata cum
te lepezi de vechiul tau eu ca de o piele veche de sarpe? Cum te intrebi mirat:
oare eram eu cel care nu zambea niciodata? Cum de-am crezut ca nu voi avea
niciodata un prieten? Cum se face ca ma simteam singur pe lume? Cum de n-am
vazut pana acum cat sunt de frumoasa?
Ti s-a intamplat sa te
uiti la poze vechi cu tine si pur si simplu sa nu te recunosti? S-ar putea ca
asta sa se fi intamplat treptat, pe
nesimtite si cand te uiti in jur sa vezi ca ceilalti nu au observat nimic; tu
te simti nou nout asemeni unei fascinanta persoane pe care abia astepti sa o
cunosti, iar cei din jur se poarta cu tine ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat;
parca ai merge prin lume in varful degetelor chicotind in sinea ta si pastrand
cel mai dulce secret posibil; te bucuri de pielea ta noua ca un copil ce
alearga prin ploaie intr-o zi de vara; desi, la un moment dat, ti-ai dori ca
cineva sa observe; cineva in afara de acel cineva care te-a insotit in
calatoria ta de redescoperire; cineva…pentru ca in ciuda pielii tale noi bucati
mai vechi din tine par sa ramana pentru totdeauna intepenite in aceleasi jocuri
desuete si demodate
Pentru ca uneori avem
nevoie ca cineva sa ne laude atat de tare si de convingator hainele noastre
cele noi, nevazute de nimeni pana atunci, nebagate in seama nici macar de noi,
incat sa avem curajul sa pasim prin lume cu capul sus si complet goi in
speranta ca un copil va vedea in toata splendoarea ei pielea noastra cea noua
si stralucitoare
Oare cum ar fi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu